Te iubeste, nu te iubeste, oxitocina creste! (oare?)

Revin la oxitocina. Am mai scris cate ceva despre ea. Despre ea si despre barbati, mai precis. A fost identificata in 1906, in glanda pituitara, de catre Sir Hary Dale. Este un hormon si un neurotransmitator, adica transmite mesaje atat prin fluxul sangvin, cat si in creier.

Oxitocina activeaza sistemele cerebrale care atenueaza teama si durerea, genereaza empatia, tempereaza anxietatea si ii face pe indivizi mai prosociali.

A fost numita fie “hormonul nasterii”, fie “hormonul pupaciosilor”, fie “molecula morala”. Iti las tie placerea de a descoperi la ce se refera fiecare denumire in parte!

Eu o sa abordez un pic denumirea “hormonul dragostei”. Da, oxitocina isi mareste nivelul atunci cand suntem intr-o relatie de cuplu. Cat creste? Creste in mod egal la ambii parteneri?

Un studiu recent ofera o perspectiva noua asupra hormonului dragostei. S-a observat ca oxitocina creste semnificativ la partenerul care simte ca investeste mai mult in relatie. Adica hormonul dragostei isi mareste nivelul ca raspuns la insecuritatea perceputa in relatie, fiind un fel de “semnal de alarma” pentru ca partenerul mai implicat sa aiba mai multa grija de relatie.

Rolul oxitocinei de salvator al dragostei pare insa limitat. Cercetatorii au observat ca, atunci cand relatia de cuplu merge prost, nivelul hormonului dragostei ramane scazut.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.